joi, 30 decembrie 2010

Câmpul din spatele casei mele

Plecam mereu de acasă cu mintea goală şi cu sufletul plin, întrebându-mă confuză ce m-ar ajuta să scap. Ce aspirină miraculoasă o să mă ajute să evadez din mine şi să câştig în lupta cu demonii ce se ascundeau în capul meu. Mereu, dar mereu, răspunsul venea de la sine: un pachet de Marlboro roşu lung, o sticlă de 75 ml de Jack Daniels, poate o carte şi mult timp pe care să îl pierd stând întinsă cu burta la soare şi cu gândurile rătăcite prin nori.
Ideal era dacă se nimerea să fie cald afară şi cerul parțial senin. Dar oricum…îmi scoteam hanoracul peticit în coate, îl întindeam pe iarbă cu stângăcie, îmi scoteam țigările şi sticluța cu miracole din buzunar şi începeam liniştit prin a privi în gol. Uneori se lăsa cu lacrimi, pentru că penibilitatea mea sentimentală, simțindu-se singură şi nevânată de ochi orbi şi misterioşi, începea să se facă evidentă.
Apoi urmau, prima țigară, a doua, prima gură de Jack, doua, milioane şi milioane de revelații, de lacrimi, de cugetări, de versuri, de romane făcute la minut şi toate astea doar pentru că mi-am lăsat degetele să atingă iarba puțin uscată, am fumat vreo 15 țigări şi am băut puțin Jack. Mă simțeam hardcore şi neînțeleasă, vedeam viața prin nişte lentile zgâriate şi îmi plăcea al naibii de mult.
Dar asta a fost odată. Acum se construieşte un mall peste câmpul respectiv. Se construieşte o clădire blestemată peste ceea ce a fost odată un izvor neîncetat de libertate mentală. A fost un izvor al meu şi a ceea ce puteam să fac. Acum e greu. Gândesc pentru a putea simți.

duminică, 26 decembrie 2010

Orchestra

                 
                “- Iar?”
                “- Mhm…”
                “- O să treacă…vei vedea.”
                “- Aşa zici mereu, dar mereu…”
                “- Nu te mai gândi la asta, gândeşte-te că sunt acolo chitări, o orchestră numai de chitări şi toate, dar toate, cântă balade, doar pentru tine.”
                “- Dar nu aş fi şi mai tristă dacă mi-ar veni în minte o baladă?”
                “- Shhh! E timpul să adormi.”
Dar nu puteam dormi. Eram în pat, luminile bradului luceau din ce în ce mai pal, dar nu puteam să dorm. Tastatura era acum un pian şi eu eram cel mai desăvârşit pianist. Cântam cuvinte şi ele se transformau în semne mici şi negre pe ecranul colorat. Era un joc de viață acolo, fiecare propoziție având un rol decisiv în piesa pe care o regizam cu mintea şi degetele.
“- Auzi şi tu?”
“- Ce?”
“- Balada…”

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Animam Meam

                   Soarele apindea luminile naturii leneşe,aducând un strop de revigorare dimineții.Florile îşi deschideau somnoroase măiastrele petale multicolore,îmbrățişând răcoarea zorilor.Copacii îşi scuturau puturoşi crengile pline de rouă.Fiecare picătură avea o strălucire vie,modestă,aparte.
                O mică gânganie,neobservată până atunci se întinde,cască,îşi aranjează părul şi se ridică.Întruchipa o fată,sau mai bine zis o zână,frumoasă precum bolta cerească în vremea apusului.Avea părul de culoare focului,însă focul din părul ei nu mocnea.Lucea palid şi ciufulit.Ochii-i erau vii smaralde,ce sticleau curioase,nedumerite.Tenu-i era palid,gol,aproape străveziu,singura pată de culoare fiind pistruii portocalii ce-i vărgau baza nasului delicat.
                Liniştea se pierdea încet încet în foşnituri şi agitări,fiecare locuitor reuşind să intre în normal.Milioane de rochițe mici,vaporoase se ridicau şi priveau nedumerite florile gigantice,din care ieşeau nişte fluturi atââât de ciudați,copacii ce căscau precum anticii filozofi ce nu dormeau mai deloc,încercând să gândească noi genialități şi toate celelalte elemente ce umpleau atmosfera abisală.
                Erau poate milioane de astfel de gângănii în rochițe înflorate,fiecare fiind mai diferită decât cealaltă.Unele aveau părul bălai şi ochi cereşti,altele părul negru şi ochii asemenea,un amestec amețitor de arome în ambalaje şi mai amețitoare.Fiecare în parte,atunci când te privea,îți transmitea un sentiment mai mult decât puternic,însă apoi venea alta şi înlocuia sentimentul precedent cu altul,diferit,însă nu opus,cu o intensitate mai mare.Călcau desculțe pe pământul zgârie-tălpi,însă îți dădeau impresia că păşesc pe puf,sau pe un nor,ceea ce ar fi mai plauzibil,înfățişarea lor fiind asemănătoare cu cea a îngerilor.
                Stând nemişcat,într-un colț,cu picioarele încrucişate,şi cu bărbia estetic susținută de mâna ta dreaptă,privind nebunia de viață şi culoare de acolo,puteai experimenta miliarde de sentimente în nanosecunde,fără măcar să fii nevoit să gândeşti.Doar văzând…
                Cam aceasta e definiția lui   “animam meam”   .Acum poate vă întrebați,cei necunoscători ai acestei limbi,ce vrea să însemne acest lucru fără logică.Păi  animam meam  nu are logică,doar intuiție.

                                                                                   Mulțumiri noii mele muze.

luni, 8 noiembrie 2010

Şi totuşi…

Muzica cânta în surdină.Fumul  începea să înece atmosfera neplăcută,iar mireasma de rom aducea un strop de veselie.Rochiile vaporoase,colorate şi cât mai sumare începeau a se învârti pe ringul de dans.Ei priveau cu poftă şi râdeau prosteşte,romul fiind deja un pic prea mult.Soarele apusese demult.
                Eu eram undeva în fundul barului,pe o canapea inconfortabilă,privind.Purtam o rochie neagră,cambrată,din saten.Rujul roşu începuse să se ducă,filtrul celei de-a zeca țigare nemaifiind aşa murdar.Părul îmi era prins într-un coc perfect,şuvițele mele rotunde,roşcate,fiind încătuşate.
                Nu mai aveam țigări.Acum,şi ei începusera să se fluture printre,sau mai bine zis,cu ele.Coafurile vremii,pline de bucle false şi mult prea încărcate cu produse pentr păr,deveneau rebele,neîngrijite.Sincer,şi un pic mai plăcute pentru ochii mei.Îşi pierdeau acea perfecțiune imperfectă pe care o aveau înainte.
                Mi-am dat ochii peste cap.Îmi creau un fel de silă fetele astea.Şi bărbații…Atât de neconteniți ,iar privirile lor,atât de vulgare.Am plecat.Poşetuța plic roşie era singura pată de culoare,dacă nu imi erau observate buzele roşii,în contrast cu dinții albi,încordați.Şi nu mai aveam ruj pe ele…

                Frigul de afară bănuiesc că era evident,însă,din nou,pentru mine nu exista.Ardeam pe dinauntru.Am căutat prin mica poşetă şi am găsit o ultimă țigară.M-am sprijinit elegant de un copac.În fundal,am auzit uşa şubredă a barului deschizându-se.Nişte paşi grei apăsau frunzele umede.Am simțit fumul tutunului greu ridicându-se în aer.Am adulmecat.O țigara puternică,poate un trabuc,era fumat cu stângăcie de un bărbat.
                Am adulmecat iar,însă nu tutunul.Un miros mai puternic mă făcea să salivez.Se împrăştia rapid în ceața rece a nopții.Pulsul timpului apăsa mai greu pe gâtul meu,făcându-mă să îl simt arzând.Mi-am lins buzele,parcă simțind savoarea dulce-sărată a aromei ce plutea deasupra mea.Deasupra tuturor.
                Am plecat de lângă copac.Nu mai eram eu,era ea.Femeia aceea rea care,atunci când simțea pofta,mă ataca.Simțeam frigul,dar nu ca pe ceva rău.Era ceva care mă putea trezi oricând la realitate.Simțeam şi cum tocurile înțepau uşor pământul.Simțeam tot,dar cu o viteză şi o intensitate mult mai mare.
                M-a privit nedumerit.De unde apăruse acest demon cu chip uman?De ce mă privea ireal de apetisant şi de ce mă făcea să il vreau?L-am atins cu vârfurile unghiilor mele şi i-am zâmbit.A tresărit uşor simțindu-mi atingerea.L-am sărutat firav,probabil stângaci.Mi-am coborât buzele spre gâtul lui.Calculasem de mult unghiul perfect.Ceea ce urma era faptul,acțiunea.I-am atins lateralul gâtului cu vârful limbii uşor,senzual.
                Am muşcat.Veninul fierbinte m-i se împrăştia prin gură,coborând uşor pe gat.Pofta îmi devenea mai mare şi ştiam că ea va rămâne în mine pâna când se va sătura.Nu mă puteam opri.Parcă simțeam că inima îmi bate din nou.Otrava  îmi străbătea ființa,controlându-mă.Îl vroiam!

sâmbătă, 4 septembrie 2010

duminică, 29 august 2010

noi.

Fiecare atom din mine urla.Ma descompun,sau nu?
Simt ragete in ai mei plaman.Voi urla?Nu.
Muschii vor sa-mi zboar,dar nu voi fugi.
Tot ce am cade.Stiu,nu ma voi prabusi.

Acum privesc si tac.Zambesc.
Vad lumini vii si simt mirosuri dulci.
Simt o simpla adiere si,in fundal,
Aud un pian,ori o chitara,dar nu.

Imi doresc sa ma ridic,sa plec.
Voi reusi sa ma regasesc?
Nu sunt singura,ei sunt aici,ii vad
Dar,chiar trebuie,chiar deloc?

Dar nu-i nimic,marea-i aproape.
E singura,ca mine,e ca un inger.
Vom fii doar noi,in plina noapte
Vom fii doar noi,am fost doar noi.

poate.doar poate.

   Stateam intinsa pe iarba murdara si ma gandeam la azi,la maine,la trecut.La cum imi construiam un trecut.Cum,poate,le voi povesti nepotilor mei ce faceam eu la paispe ani.Cum imi fumam fericirea.Si,desigur,cum ramanea doar scrum.
   "Vise de azi si vise de maine" zice un vers,pe cat de profund,pe atat de adevarat.Visam mereu.Si visam frumos,dar nu recunoastem asta.Recunoastem doar minciuni,pe care si noi le credem uneori.Ne drogam cu vise,cu minciuni,cu nimicuri,atat de multe nimicuri.
  Dar nu mai cred.Sau mint?Cred?Nu stiu.Dar stiu ca ei cred ca nu o mai fac.Sunt necredincioasa inimii mele.O blestem si o detest-e atat de slaba.Nu e fada,nici pe departe,e plina de culoare si armonie si dragoste si fluturi si poezii si imagini si...si.Dar,cum ziceam,e slaba.Se lasa atat de usor prada dorintei.Daca nu as avea creierul plin de vointa as fi o stafie.O stafie inactusata in dorinta.Asta nu o vreau.Chiar nu o vreau.
   Sunt tot pe iarba.De fapt,sunt pe un scaun negru,plin de scame.Dar eu stiu ca sunt pe iarba.Acolo vreau sa fiu.Acolo,sub luna atacata de norii furiosi si de stelele tradatoare.E singura,saraca.E singura si rece,ca si mine.Daca as putea,m-as duce la ea si as lua-o in brate.Dar nu pot.E trist.
  Stiti,eu nu am nevoie de nimic,daca stau bine sa ma gandesc.Nu vreau bani,nu vreau apa si nici mancare.Vreau doar sa stau intinsa pe iarba si sa privesc cerul si sa ma tina cineva de mana.Si acel cineva sa imi zica niste lucruri pe care,poate,le-as zice si eu.Lucruri fercite si armonioase care sa ma faca sa plang si sa urlu de nefericire,gandindu-ma ca el(trebuie sa fie un "el")ma tine usor si delicat de mana dar eu nu pot sa scap.Sa ma incatuseze cu privirea lui si cu povestea pe care mi-o spune.O poveste reala.Povestea mea.
  Cand o sa apara o sa plang.Pentru ca o sa fiu indragostita.Pentru ca o sa cred iar si iar pana la infinit.Pentru ca o sa il vad si o sa fie ca o oglinda.Pentru ca o sa il IUBESC.

miercuri, 18 august 2010

Aminteste-ti dragostea.

     Pasii imi curgeau din ce in ce mai incet.Priveam in urma si stiam ca trecutul va ramane acolo,oricat de mult mi l-as dori din nou.Imagini imi curgeau necontrolat prin minte,creand un film.
     In acest film eram frenetica.Eram o eu condusa de pasiune,dorinta si vis.Si nu eram singura.Simteam doar asta,insa stiam ca undeva exista si un el pentru mine.Iar eu il asteptam.Ca o sotie ce isi astepta sotul din razboi,pierzandu-si mintile la aflarea vestii ca el decedase.Il astepta zi si noapte pe marginea drumului prafuit razand si privind in partea opusa.Ca o adolescenta parasita,stand langa copacul pe care isi gravasera numele,plangand.Ca eu.Dar eu nu eram trista si nici nebuna.
    Imi petreceam viata traind in trecut,in fericire.
    Mergeam pe strada,cu mainile in buzunarele pantalonilor,zambind ca cea mai fericita persoana.Cineva se gandea la tine.Cineva te vrea.Cineva te viseaza in fiecare noapte.Cineva nu poate respira la gandul ca nu esti acolo.Cineva eram eu.

marți, 6 iulie 2010

Aventuri printre blocuri

   Vantul aproape inexistent reusea sa distruga si ultima bariera a rezistentei mele.Fata care avea skate-ul in mana si care mergea din ce in ce mai repede nu ma lasa sa ma intorc.Si o ascultam.Nu trebuia,dar o ascultam.
   Chipul meu trada multe.Eram pe alocuri furioasa,pe alocuri indragostita dar cel mai mult eram speriata.Nu pentru mine.Nu imi pasa ce pateste trupul meu.Insa,altcineva era in pericol.
   Ajunsesem.Vazusem de multe ori catedrala catolica sumbra,construita din caramida.Acum insa,trecusem de usile ei.Aratam precum niste delicvente:haine negre,skateboard si rucsaci.
   Si am simtit.Vibratia divina imi strabatea mintea si trupul,controlandu-ma precum un drog.Ilegal.Ma rugam.Nu stiam ce alteva sa fac.Am luat-o de mana pe fata cu puteri ingeresti.A acceptat.Atunci,intre noi,se creease ceva indestructibil.
  Si a sunat.Micul telefon a sunat.Imi aduc aminte ca ma luptam cu multe atunci:cu oboseala,cu fericirea,cu dragostea.Dar,era in regula si...era doar al meu.

luni, 5 iulie 2010

Viata vs. Iubirea

   "-Viata nu e tot ce trebuie sa ai.Mai e iubirea!"
   "-Da,dar fara viata,cum poti simti iubirea?"
Ma atinse usor pe obraz.I-am simtit aroma,fara macar sa miros sau sa gust.In momentul cand ma atinse,milioane de ace imi strabateau epiderma,muschii,craniul si se imprastiau in mine.
  "-Asa."
  "-Da,dar fara viata,cum as simti asta?Ce anume intelegi tu prin viata?"
Si-a dat ochi peste cap plictisit.Mana i-a cazut usor de pe fata mea.Irisii lui pareau ca ard acum,dorinta fiind puternica,frenetica.
  "-Viata e doar o iluzie pentru mine.E o scapare,ceva ce vreau sa prind si nu pot,un fluture." Si-a muscat buza de jos.
 "-Vezi tu...nu vreau sa traiesc din iluzie.Vreau sa traiesc ceva mai mult decat viata.Te vreau pe tine!"
Privirea lui devenea rea.Rea din pasiune.Ma simteam un pic victorioasa si un pic rea.Nu,foarte rea.
 "-Da,dar...-mi-am inclestat mainile in parul lui si mi-am apropiat buzele de ale lui,lasand doar cativa centimentri sa ne desparta- cum ai putea controla asta?"
Aceasta ultima fraza a pus capac.M-a cuprins de talie si,cu o forta aproape brutala,ne-am unit.
 "-Stai,stai...oh...auzi,dar daca ai fi fost fara-de-viata cum ai fi simtit ce simti acum?"
A inceput sa rada,probabil de naivitatea mea,si a inecat tot ce ramasese din cuvintele mele.Era ceva bun.
 "-Pana si un mort ar simiti asta,cu tine!"

duminică, 4 iulie 2010

    Uuu...I'm back everyone!!!
    Am un prieten(Salut Iuli...) care m-a rugat sa ii pun blogul pe al meu.Stresant nu?:))E destul de tare...e in engleza,e despre rock,skateboarding s.a.m.d.
    So....link this: http://world-rockers.blogspot.com
    Revenim.Am fost la mare.Vai,atat de obositor.Doar ai mei,rude si ea.Ea era cea mai tare.Si o sa o revad.Abea astept.
    Avea picioarele ude si reci mereu,iar atunci cand ma lua de mana,parea ca ma loveau mii de ace,insa era placut :)
    O sa va povestesc mai multe,dar nu acum,sunt obosita.In orice caz,te iubesc!

P.S.V-am lasat o poza buna,cea mai buna a ei ;)

joi, 1 iulie 2010

Regasire



    Se ivea prima raza de soare din luna iulie.Luna mea.Ma uitam pe cerul aglomerat cu lumina si nori,vise si tragedii,nimicuri sau...
     Hmmm,era destul de relaxant.Apoi,ca o miscare ce trebuia facuta,ce avea locul perfect in momentul de atunci,mi-am intors privirea spre el.Ma privea,zambind.M-am uitat din nou spre cer,ca nu cumva sa imi scape vreo chitaiala amuzanta.Am zambit si am simtit cum razele luminau mai tare.Am ramas acolo,privind infinitul ce se intindea in fata mea si,desigur,zambind.
    Dintr-o data,am simtit o atingere calda pe talia mea goala.Am tresarit discret.Am inchis ochii.Niste buze fierbinti ma cautau cu pofta.Ne-am intalnit.Automat,mainile mele s-au inclestat in parul lui.Un milion de senzatii diferite imi exercitau fiinta,dar nu doream sa scap.
    Imi imaginam chipul lui,precum o oarba.Buzele,pometii,gatul...Toate erau ale mele pentru doar cateva minute.Le pretuiam.I-am adulmecat mireasma sa de fum si ... parfum.Am gustat.
    Ne potriveam perfect,chiar daca,separat,eram amandoi imperfecti.Precum doi ingeri cu prea putine pene ce,impreuna,reuseau sa creeze o aura.
   Inconstienti,sau,dimpotriva,mult prea constienti unul de celalalt,ne amestecam inocent.Trupul lui era dur sub atingerea mea.Al meu,era precum un fulg de nea.Rece,doritor,netarmurit.
   De multe ori mi-a spus ca eu sunt marea lui si il lovesc cu valurile mele reci mereu.De fiecare data zambeam cand zicea asta.Eu eram marea,el era soarele,iar cand era timpul apusului,sau al rasaritului ne intalneam.La intervale regulate,ne regaseam unul pe celalalt.

duminică, 20 iunie 2010

Cerul

     In aceasta postare o sa va vorbesc despre un alt baiat,dar din nou nu voi folosi un nume.Acea persoana se va recunoaste singura.
    Eu sunt o persoana visatoare,optimista si patetic de romantica,chiar daca reusesc uneori sa ascund asta.De asemenea mai am un atu:am o vointa de fier.Vreau sa schimb ceva in oameni prin ceea ce fac si chiar daca pana si o singura persoana va vedea ceva nou si diferit in ea pentru mine va fi un adevarat succes.
    Imi doresc nespus sa fac oamenii sa priveasca cerul,atunci cand sunt putini nori pe cer sau cand se iveste luna.Sunt niste momente magice,ireal de magice si pana si cele mai dure si inchise in ele persoane ar trebui sa le admire.
    Acest baiat este dur.Este invelit intr-o carapace de fier dur si nu incearca,sau nu vrea sa iasa de acolo deloc.Banuiesc ca si altii au incercat sa il schimbe.Eu nu vreau sa il schimb.Pentru s-a schimbat deja si deja am reusit sa arunc o privire prin aceasta carapace.Frica?Nu.Poate un pic prea mult curaj si putere.
    Imi doresc sa te fac sa vezi cerul.L-ai privit vreodata cu adevarat?Poate ca da,poate ca nu,de unde as putea sti eu.Insa daca l-ai privi,sau daca ai facut deja asta inseamna ca ai reusit sa fisurezi un pic carapacea.Ea trebuie sa existe,trebuie sa fie acolo,dar cu mici crapaturi.Cu mici raze de lumina care sa patrunda.Intelegi de ce ma tot chinui eu aici?Vreau sa te fac sa vezi ca aceasta carapace poate fi fisurata,fie ca vrei fie ca nu.Cerul nu inseaman numai Dumnezeu sau credinta.Inseamna incredere,infinit si perfectiune,trei lucruri imposibile uman.Pentru toti sunt imposibile,chiar pentru toti. :)

vineri, 11 iunie 2010

Consumed

"Nu e pentru totdeauna.Nu,e doar pentru azi." Hmmm...cred ca aceste mici cuvinte sunt,poate,fericite.Pentru mine ar fi.Stiu...e ciudat:cum sa ai ceva ce iubesti,orice ar fi acel ceva,doar pentru o zi si nu pentru totdeauna. Pai,eu,in mintea mea zapacita si ratacita printre milioane de vise si povesti,cred ca cel mai bine e macar sa obtii acel ceva,fie doar si pentru o zi,o ora sau un minut.
Eu,de exemplu,visez sa gasesc persoana perfecta cu care sa merg undeva,pe o campie,si sa privesc cerul,sustinuta fizic si moral.Sa vad cerul,infinitul sau si sa zbor,cu niste aripi faurite din dragoste.Imi doresc sa ma simt pe deplin fericita,sa nu mai fiu rupta in mii de bucatele,din care 70% sunt nefericite.
Acum ganditi-va cu totii ce va doriti cel mai mult in momentul de fata.Imaginati-va ca aveti asta o zi,sau macar un minut,cum va simtiti?Sigur regretati cand se termina,dar macar acum puteti sa va hraniti cu acel timp petrecut in deplina feerie.Nu-i asa ca-i minunat?

vineri, 4 iunie 2010

never too late...


Ascultam.Fredonam.Simteam....
Luna era galbenă si era frumoasă.Chiar era frumoasă si eu nu prea folosesc cuvîntul asta.Melodia o făcea si pe ea perfectă.
Mă gîndeam la infinit,la tot si la nimic :)...eram ca intr-un vis.Un vis care se termina cu întîlnirea cu prinţul mult aşteptat...
P.S. V-am lăsat melodia mai jos.Poate simtiti si voi ce am simţit eu ;)
http://www.trilulilu.ro/isadeea/a285c3069b0b5b

Supravietuirea

           Am ascultat azi o melodie de la Vama Veche numita Armata(Am sa ma intorc barbat).Nu a fost prima oara cand am ascultat-o insa,azi,a avut un efect diferit.In melodie e vorba despre un baiat,Andrei Gavrila,care,fiind mai slab de inger si presat de dor,nervi si lacrimi a renuntat sinucigandu-se.Totul pare normal,adica era un  tip sensibil,care a stat mult timp fara maica-sa si fara "gagica-sa"...murind.Dar,la finalul melodiei este explicat faptul sinuciderii plus informatia ca el s-a sinucis atunci cand mai avea 2 zile pana la terminarea armatei.Asta a fost...tulubartor.
       Ma gandeam daca as fi fost eu baiat si as fi trait in acea perioada...ce naiba as fi facut?!Mie imi e greu sa stau o saptamana fara sa simt aerul dulce-misterios al strazilor murdare.Dar singura,inconjurata de straini,de oameni rai si de lovituri?Oare ar putea cineva rezista?
      Se pare ca da...tata a supravietuit,unchiul meu si multi multi altii.Insa cei care mor,cei care nu pot suporta,puteti sa va imaginati ce au simtit acei oameni?Sa fiti baieti si sa va luptati cu lacrimi,lacrimi de durere,durere si sufleteasca si trupeasca.Pare imposibil insa trebuie sa lupti.Dar oare chiar trebuie?

Inceput de sfarsit

Si mai e o singura saptamana si se incheie o alta etapa din viata mea.Din pacate,imprejurarile nu au facut-o mai putin placuta.Dar asta e...trec mai departe si iau totul pas cu pas,exact cum am facut pana acum.In orice caz o sa am un inceput de vara promitator:o sa vizitez niste galerii de arta,muzee,parcuri :).Cel mai rau o sa fie ca o sa fiu in mare parte singura.Dar imi voi face prieteni noi.
Mai e un pic si se termina scoala.Zambiti:)

vineri, 28 mai 2010

Ea e tot.

(imagine orientativa,postarea nu se refera la cei doi actori)

Ochii mari,poate un pic prea mari uneori,un pic inspaimantatori,remarcandu-se cu usurinta printre multimea monotona de obiecte din camera.Buzele simetrice,poate cea de sus un pic mai usoara peste cea de jos,rosii si puternice,adaugau o nota de depravare si ignoranta chipului aproape inocent.Ochii mari si puternici,hotarati,iar buzele vulgare,insa tremurande si inspaimantate.Frumos...
Parul ei era aproape cret,ondulat si dezordonat,castaniu,iar atunci cand adierea vantului ii strabatea suvitele,acestea dansau un mic vals,elegant.Ea zambea.Ochii ii sticleau.Era frumoasa.
Corpul ei era de invidiat.Combina o inocenta copilareasca si o vulgaritate neintrecuta,apetisanta,ispititoare,perfecta.
O tinea de mana si se priveau in ochi.El,un inger coborat pe pamant,divin,superb,dorit,dar si avut.Ea,o fiinta perfecta,zambitoare,invidiata si ... din nou...perfecta.Impreuna,doi zei ai dragostei,doi nemuritori,doi morti cu ochii vii.

marți, 25 mai 2010

Voia sortii

Revad iar si iar aceleasi cuvinte murdare."Te rog" si "Merci"-mi-am dat seama dupa mai multe ore de meditatie-sunt niste cuvinte care nu ar trebui rostite in aceeasi propozitie.Pentru ca,de fiecare data cand le vad,sufar.
Stiti sentimentul acela cand cineva nu mai vorbeste cu voi si nu stiti de ce?Cand va intoarceti mintea si va aduceti aminte fiecare greseala,fiecare "sorry..." inocent si fiecare clipire rapida,cu genele frumos onduite,cand totul pare sa treaca de la sine?Ei bine,nu trece.Totul se colecteaza frumos intr-un cufar maaare si la un moment dat explodeaza.Si BUM! :totul a disparut.Dar tot,absolut tot.
Vreau sa va vorbesc,in aceasta postare,de un baiat.Si nu,nu a fost iubitul meu.Si nu,nici macar nu mi-am dorit sa fiu cu el,sau el cu mine.Ne iubeam,dar ne iubeam frumos,pur si sincer.Era singurul in care credeam 100%.El era cel ce ma facea sa cred din nou in zane,sirene sau magie.Era personajul mistic din basmul meu si il iubeam ca o oarba.Dar,se pare ca am fost un pic prea oarba.
Zilele treceau mai repede cand eram cu el.Il ajutam la scoala si el imi prezenta noi prieteni.Il consideram lejer cel mai bun prieten al meu.De fapt,nu era prietenul meu,era ingerul meu,izvorul vietii mele.Nu ne certam si ne acceptam exact asa cum eram.Ascultam unul altuia istorisirile si nu ne comparam niciodata.Lunile treceau dulce,dar acest sirop de cirese incepuse sa se amarasca incet,incet...
Nu observam,insa incepeam sa ne criticam mai des.Totul devenea o competitie si ne ziceam lcruri ca sa parem mai tari,mai importanti.Incet incet ajungeam sa creem mici dispute intre noi,dar totul trecea cu o viteza inimaginabila.
Imi aduc aminte clar ca ne-am certat o singura data.A fost una din cele mai rele experiente din viata mea.Eram trista,numai invatam,iar inainte sa ma culc,ticluiam planuri cum sa il conving sa ne impacam,sa fim din nou noi,ca doua flori,ca Romeo si Julieta.Desigur,el tinea la mine,si am reusit sa il fac sa uite de acest incident.Ca sa fac asta,i-am scris o scrisoare.O scrisoare in care ii ziceam exact ce simt si ce cred ca ar trebui sa urmeze.
Acum a urmat prima greseala fatala.Prin aceasta greseala mi-a frant acea incredere indestructibila,facand-o sa se clatine.Clatinatura s-a evaporat rapid.Il iubeam.
Insa...se pare ca el,dupa tot ce a fost intre noi:o inocenta continua(of course)mi-a zis ca nu mai vrea sa fim prieteni.Si doare.Rau.Si plang.Mult.Dar,cu toate astea,putem noi,oare,sa stam in voia sortii?

sâmbătă, 13 martie 2010

Minim.

Hey!
In momentul de fata stiu ca am facut blogul doar din fun.Si...titlul e sugestiv.Ascunde multe.
In blog o sa va arat cine sunt,ceea ce imi place si,mai ales,ceea ce am devenit.
Nu este un blog despre fashion,muzica sau filme.E un blog universal,ca un bestseller,in care eu sunt personajul principal(mereu mi-am dorit asta).Combin un jurnal intim cu viata mea zilnica.Poate ca e boring,dar eu voi incerca sa il fac sa nu fie.
Vreau sa imi dedic orele la computer acestiu proiect(si messenger-ului) si sa il fac sa para unic.
So...have fun!