vineri, 25 februarie 2011

Perfect




                Timpul pica mai uşor şi din el picau alte zeci de timpuri paralele. Zilele păreau ore prelungite, dureroase şi pline de mânie. Urlam în mine cât de tare puteam, fiindcă nu îmi permiteam să urlu în realitate. Oh,realitate! Ce cuvânt mare înglobează în nişte litere ponosite tot ceea ce transformă visul. Mi-aş dori să pot să fug departe, să mă regăsesc într-o altă poveste şi să o trăiesc la puterea a doua. Aş lua ceva frumos şi l-aş dubla. Aş dubla fericirea.
                Câteodată mă gândesc la sutele de destine ce se împletesc în jurul meu. Destine diferite, unele tipice comediilor americane, altele romanelor cu adolescenţi dependenţi. Iar apoi mă gândesc de ce a trebuit să fac parte din a doua categorie. De ce Dumnezeu nu am putut să port şi eu roz şi să îmi pieptăn părul lung şi blond, să zâmbesc cu un pachet de dinţi perfecţi, să am 10 pe linie la cel mai bun liceu, să iau doctoratul în fizică, să râd, să râd, să râd... Nu! Eu stau la periferia unei capitale  dintr-o ţară de rahat din Europa, am părul semi-scurt, ondulat şi des, port aparat dentar noaptea, ochelari şi mă abţin să nu fumez sau să îmi tai venele. Am o familie oribilă (scuzând cuvântul “familie”), profund dezamăgită de progenitura în a cărei rol mă aflu, doritoare de armonie şi frumos, dar, desigur, nedoritoare de mine. Fac tot posibilul să mă încadrez în tabloul acela cu o tipă absolventă la Harvard, cu un salariu cu multe zero-uri, iubind arta, dar fiind oarbă in puterea ei. Ei bine, se pare că am cam dat greş în a fi eu. Dar oare, în a fi eu sau o „eu” fictivă, inventata de ei?
                În orice caz, nu ajung acasă la ora stabilită, ci cu 20 de minute mai târziu, i-am încălcat porunca "leului" care domneşte în casă şi probabil s-a simţit frustrat, aşa că loveşte-o pe proasta aia care plânge şi nu mai ştie cum să se ferească de o nouă palmă grea sau un picior în spate. Apoi vine „leoaica-mamă” să ÎŞI lingă rănile produse de fiica risipitoare şi mă mai loveşte şi ea un pic cu nenumărate cuvinte. Sunt moartă moral, nu fizic, nu simt. Perfect! Acum urmează coma. Confuzie, regrete, sinucidere, durere, sânge, sex, viaţă, tot, nimic, mai mult...