poate.doar poate.

   Stateam intinsa pe iarba murdara si ma gandeam la azi,la maine,la trecut.La cum imi construiam un trecut.Cum,poate,le voi povesti nepotilor mei ce faceam eu la paispe ani.Cum imi fumam fericirea.Si,desigur,cum ramanea doar scrum.
   "Vise de azi si vise de maine" zice un vers,pe cat de profund,pe atat de adevarat.Visam mereu.Si visam frumos,dar nu recunoastem asta.Recunoastem doar minciuni,pe care si noi le credem uneori.Ne drogam cu vise,cu minciuni,cu nimicuri,atat de multe nimicuri.
  Dar nu mai cred.Sau mint?Cred?Nu stiu.Dar stiu ca ei cred ca nu o mai fac.Sunt necredincioasa inimii mele.O blestem si o detest-e atat de slaba.Nu e fada,nici pe departe,e plina de culoare si armonie si dragoste si fluturi si poezii si imagini si...si.Dar,cum ziceam,e slaba.Se lasa atat de usor prada dorintei.Daca nu as avea creierul plin de vointa as fi o stafie.O stafie inactusata in dorinta.Asta nu o vreau.Chiar nu o vreau.
   Sunt tot pe iarba.De fapt,sunt pe un scaun negru,plin de scame.Dar eu stiu ca sunt pe iarba.Acolo vreau sa fiu.Acolo,sub luna atacata de norii furiosi si de stelele tradatoare.E singura,saraca.E singura si rece,ca si mine.Daca as putea,m-as duce la ea si as lua-o in brate.Dar nu pot.E trist.
  Stiti,eu nu am nevoie de nimic,daca stau bine sa ma gandesc.Nu vreau bani,nu vreau apa si nici mancare.Vreau doar sa stau intinsa pe iarba si sa privesc cerul si sa ma tina cineva de mana.Si acel cineva sa imi zica niste lucruri pe care,poate,le-as zice si eu.Lucruri fercite si armonioase care sa ma faca sa plang si sa urlu de nefericire,gandindu-ma ca el(trebuie sa fie un "el")ma tine usor si delicat de mana dar eu nu pot sa scap.Sa ma incatuseze cu privirea lui si cu povestea pe care mi-o spune.O poveste reala.Povestea mea.
  Cand o sa apara o sa plang.Pentru ca o sa fiu indragostita.Pentru ca o sa cred iar si iar pana la infinit.Pentru ca o sa il vad si o sa fie ca o oglinda.Pentru ca o sa il IUBESC.