Voia sortii

Revad iar si iar aceleasi cuvinte murdare."Te rog" si "Merci"-mi-am dat seama dupa mai multe ore de meditatie-sunt niste cuvinte care nu ar trebui rostite in aceeasi propozitie.Pentru ca,de fiecare data cand le vad,sufar.
Stiti sentimentul acela cand cineva nu mai vorbeste cu voi si nu stiti de ce?Cand va intoarceti mintea si va aduceti aminte fiecare greseala,fiecare "sorry..." inocent si fiecare clipire rapida,cu genele frumos onduite,cand totul pare sa treaca de la sine?Ei bine,nu trece.Totul se colecteaza frumos intr-un cufar maaare si la un moment dat explodeaza.Si BUM! :totul a disparut.Dar tot,absolut tot.
Vreau sa va vorbesc,in aceasta postare,de un baiat.Si nu,nu a fost iubitul meu.Si nu,nici macar nu mi-am dorit sa fiu cu el,sau el cu mine.Ne iubeam,dar ne iubeam frumos,pur si sincer.Era singurul in care credeam 100%.El era cel ce ma facea sa cred din nou in zane,sirene sau magie.Era personajul mistic din basmul meu si il iubeam ca o oarba.Dar,se pare ca am fost un pic prea oarba.
Zilele treceau mai repede cand eram cu el.Il ajutam la scoala si el imi prezenta noi prieteni.Il consideram lejer cel mai bun prieten al meu.De fapt,nu era prietenul meu,era ingerul meu,izvorul vietii mele.Nu ne certam si ne acceptam exact asa cum eram.Ascultam unul altuia istorisirile si nu ne comparam niciodata.Lunile treceau dulce,dar acest sirop de cirese incepuse sa se amarasca incet,incet...
Nu observam,insa incepeam sa ne criticam mai des.Totul devenea o competitie si ne ziceam lcruri ca sa parem mai tari,mai importanti.Incet incet ajungeam sa creem mici dispute intre noi,dar totul trecea cu o viteza inimaginabila.
Imi aduc aminte clar ca ne-am certat o singura data.A fost una din cele mai rele experiente din viata mea.Eram trista,numai invatam,iar inainte sa ma culc,ticluiam planuri cum sa il conving sa ne impacam,sa fim din nou noi,ca doua flori,ca Romeo si Julieta.Desigur,el tinea la mine,si am reusit sa il fac sa uite de acest incident.Ca sa fac asta,i-am scris o scrisoare.O scrisoare in care ii ziceam exact ce simt si ce cred ca ar trebui sa urmeze.
Acum a urmat prima greseala fatala.Prin aceasta greseala mi-a frant acea incredere indestructibila,facand-o sa se clatine.Clatinatura s-a evaporat rapid.Il iubeam.
Insa...se pare ca el,dupa tot ce a fost intre noi:o inocenta continua(of course)mi-a zis ca nu mai vrea sa fim prieteni.Si doare.Rau.Si plang.Mult.Dar,cu toate astea,putem noi,oare,sa stam in voia sortii?