Fiecare privire era una vulgară, rea. Acolo, în acel loc urât şi rece, erau o mulţime de familii. Fiinţe ce decideau că trebuie să se unească şi că, astfel, vor foma un întreg. Porumbei, câini, oameni… Dar prin unire, oare, ce se întâmpla? Inima elberează bestia ce îi stă ascunsă în cele mai adânci măruntaie, rage groaznic, se tulbură, tremură, moare. În locul în care aceasta îşi pierde sufletul din suflet se va naşte ceva nou. Se va naşte ceva din nimic. Se va naşte idila. Aceasta din urmă e ca ultima floare a toamnei: frumoasă, plină de mărăcini, dar atât, atât de rezistentă. Ea e sistemul imunitar al vieţii. Ea e design-ul unei noi panorame. Ea e mâncarea şi aerul tău. Te va ucide şi te va învia. Pentru a ieşi la lumină trebuie să mai faci încă un pas în întuneric. Pentru a câştiga dragostea trebuie să învingi ura. Pentru a trăi trebuie să treci prin moarte. Pentru a fi tu trebuie să zâmbeşti!
p.s. După o furtună, mereu va răsări un curcubeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu